vineri, 22 ianuarie 2010

Obiceiuri ciudate la masă




Bunele maniere la masă se referă la eticheta la masă, care poate include şi modul de folosire al tacâmurilor. Multe dintre aceste reguli au evoluat din practică. De exemplu este nepoliticos să ţii coatele pe masă pentru că poţi răsturna castroanele şi cănile.

În Tanzania nu e politicos să ajungi la timp la masă. E de preferat să întârzii 15-30 de minute. Dacă mănânci aşezat pe covor e nepoliticos să stai cu tălpile la vedere. Cel mai vârstnic bărbat de la masă este servit primul, iar gazda va mânca ultima. Nu e politicos să miroşi mâncarea.

În Afganistan oaspeţii sunt aşezaţi cel mai departe de uşă. Aceştia vor fi serviţi primii cu mâncare şi trebuie să mănânce cel mai mult, în timp ce gazdele vor manca ultimele şi mai puţin. Gazdele vor trebui să întrebe de cel puţin trei ori dacă oaspeţii mai doresc o porţie, iar aceştia din urmă trebuie să refuze tot de cel puţin trei ori.
Dacă se întâmplă ca cineva să scape pâine pe jos, aceasta trebuie ridicată de jos, sărutată şi apoi aşezată în altă parte.

În China este nevoie să stiţi să ţineţi corect beţişoarele. De asemenea, atunci când nu sunt folosite beţişoarele trebuie perfect alianiate pe masă, unul lângă celălalt. În caz contrar, semnifică faptul că veţi fi aşezat neadecvat în sicriu. Nu îndreptaţi niciodată beţişoarele către un comesean! Acest gest este considerat o insultă gravă.

Dacă luaţi masa în Japonia, trebuie să aşteptaţi invitaţia gazdei de trei ori înainte de a vă apuca să mâncaţi. Tăieţeii trebuie "sorbiţi". Japonezii susţin că inhalarea aerului în timp ce mâncaţi tăieţeii le îmbunătăţeşte gustul. În restaurantele japoneze nu se lasă bacşiş.

Un comentariu:

  1. a dracu obiceiuri!

    Deci, daca ne luam dupa tarile alea, eu o sa mor de foame in oricare.

    Prefer romanica :D

    RăspundețiȘtergere