marți, 15 decembrie 2009

Ciorba de varza dulce cu ciolan afumat





Ingrediente:

  • 0,8-1 kg ciolan afumat
  • 500 g varza dulce
  • 1 ceapa
  • 1 cartof
  • 1 morcov
  • 1 pastarnac
  • 1/2 dovlecel
  • 1 ardei gras rosu
  • 3-4 rosii
  • cateva fire de patrunjel
  • 1 legatura leustean
  • 50 k ketchup rosii si ardei rosii
  • 30 ml ulei
  • 1,5 litri bors (sau 1 plic concentrat bors magic)
  • 2 cuburi/lingurite concentrat costita afumata/ciuperci
  • 2 lingurite zahar sare, piper

Mod de preparare:

Se pune ciolanul sa fiarba in 3 litri de apa rece cu putina sare, 50-60 minute, la foc mic cu capac. Intre timp se curata si se toaca cubulete mici morcovul, pastarnacul, ardeiul, dovlecelul. Cartoful se taie bucati mai mari, rosiile decojite felii, varza dulce si ceapa se toaca marunt. Intr-o oala mai mare caliti in ulei morcovul cu pastarnacul, adaugati ardeiul rosu si ceapa, continuati cu varza si dovlecelul iar la urma cartoful si rosiile. Dupa cateva minute puneti concentratul, putin patrunjel si leustean tocat, zahar, ketchup si 2 litri de apa. Lasati sa fiarba la foc mic cu capac 30 minute.

Puneti intr-o alta cratita borsul la clocotit si adaugati-l peste ciorba. Cand carnea este foarte moale se scoate ciolanul pe o tava, se scot oasele si se portioneaza.(vezi video) Adaugati peste ciorba zeama de la ciolan (cata doriti, nu trebuie neaparat toata). Lasati sa mai fiarba 20 minute, dregeti gustul de sare, piper. In supiera adaugati ciorba fierbinte, bucati de carne, garnisiti cu frunze de leustean. Cine doreste o poate drege cu smantana si o poate acri cu otet direct in farfurie. E delicioasa cu ardei iute. Pofta buna.

Un comentariu: