joi, 25 februarie 2010

Ghiocei





Am vazut zilele astea o gradinuta in fata unei case plina de ghiocei si am fost fermecata de frumusetea si de simplitatea lor si m-am bucurat ca a venit primavara :)

Ghioceii sunt plante cu bulbi, originari din Europa si Asia. Au 2-3 frunze lungi si subtiri, de culoare verde inchis. Florile sunt albe si apar cate una la fiecare bulb, mai ales primavara devreme, dar uneori si pe la mijlocul sau sfarsitul iernii, lucru care face ca ghioceii sa fie primele plante cu bulb care infloresc. In unele zone ghioceii pot inflori chiar si de toamna tarziu. Cele trei petale franjurate, cu marginile verzi, din interiorul florii formeaza un fel de tub si se intercaleaza cu cele trei petale albe, mari.

Ghioceii arata cel mai bine si se dezvolta la fel de bine in conditii naturale, in zone putin umbrite. Ei pot fi plantati fie la intamplare, sau dupa un model serpuit, in borduri sau straturi de flori, sub arbusti, la marginea padurilor sau prin iarba, sub copacii din gradina. Chiar si cei de la oras se pot bucura de ghiocei, pentru ca ei pot fi cultivati cu succes si in ghivece.
Ghiocel cu nasu-n vant

Prima floare rasarita
pe un petic de pamant,
mic si-obraznic, ghiocelul
sta mereu
cu nasu-n vant.

Singurel cat tine ziua,
tot il mai treceau sudori
c-ar putea sa dea cu ochii,
cum, necum,
de alte flori.

Nu avea, ca sa se stie,
nevoie de companie!

Mai degraba-n cap sa-i cada,
reci ca el, flori de zapada!

Vreti sa stiti ce s-a-ntamplat?
Ghiocelul fu-ngropat,
dupa doar o zi de viata,
intr-un mic sicriu
de gheata.

Mai tarziu, e-adevarat,
soarele l-a inviat,
dar, de-atunci, parca de frica,
ochii nici nu-i
mai ridica...

Unii spun ca, intr-o zi,
c-o brandusa se-nsoti
si ca, lucru curios,
deveni foarte
sfios...

Ciorba de perisoare




Ingrediente:

650g carne toccata de porc

100g orez

2 linguri ulei

1 ou crud

Sare dupa gust

500ml bullion

3 litrii apa aproximativ

1 morcov

1 pastranac

130g telina

1 ceapa

Sare si piper dupa gust

Ulei pentru calit

Patrunjel proaspat pentru adaugat la servire


Mod de preparare:


Curatam si spalam zarzavaturile.

Taiem cubulete mici toate zarzavaturile.

Curatam ceapa si o taiem marunt.

Carnea tocata o punem intr-un castron incapator. Adaugam orezul ales si spalat in prealabil, uleiul si oul.

Condimentam cu sare si piper dupa gust si amestecam pana obtinem o compozitie omogena.

Din compozitia rezultata formam perisoarele, bilute cat o nuca pe care le formam intre palme.

Intr-o oala punem putin ulei, adaugam zarzavaturile si le lasam putin la calit, 2-3 minute.

Adaugam in oala si ceapa, bulionul, apa si sarea si lasam pe foc sa dea in clocot.

Cand clocoteste, adaugam rand pe rand perisoarele in oala si lasam la fiert aproximativ 35 – 45 minute.

Cand ciorbita este fiarta, o stingem si adaugam patrunjelul tocat foarte marunt.

marți, 23 februarie 2010

Supa tiganeasca cu fasole verde la ceaun


Ingrediente:

100 gr slanina afumata
1 ceapa rosie mare
200 gr ceafa afumata
1 bucata ardei verde
1 rosie
500 gr fasole verde
150 gr cus-cus
1 ardei iute
1 lingura boia
sare
1 legatura patrunjel verde
3 linguri smantana
2 linguri faina

Cum se prepara:

Se pun bucatile de slanina in tigaie, se prajesc pana se topesc, apoi se adauga ceapa rosie maruntita si se caleste.
Dupa ce s-a rumenit ceapa, se adauga ceafa afumata taiata cubulete, feliile de rosie si cele doua si cele doua feluri de ardei. Se presara boia, se adauga 2 litri de apa si se fierbe la foc mic.

Cand carnea aproape s-a fiert, se adauga fasolea verde si cus-cus-ul. Se mai lasa la fiert cateva minute, dupa care se ingroasa cu smantana amestecata cu faina si se presara patrunjelul. Mancarea trebuie fiarta inca o data inainte de servire.

Cum scapi de varice


Ce cauzeaza varicele si cum pot fi prevenite?
Valvele din sistemul venos sunt proiectate pentru a preveni deplasarea sangelui inapoi in picioare. Dar cand aceste valve cedeaza, cursul normal al sangelui spre inima este dereglat si atunci presiunea face ca venele sa se extinda si sa se umfle. Din cauza ca ele nu se extind in mod uniform, venele iau o forma iregurala, cu hopuri.

Istoria medicala a familiei joaca un rol important, de asemenea. Si pentru orice persoana predispusa genetic la varice, un loc de munca ce necesita statul in picioare pentru perioade lungi de timp nu poate decat inrautati lucrurile. Multe femei dezvolta varice chiar si in timpul sarcinii.

Ce poti face pentru a le preveni?
In primul rand, exercitii regulate si pastrarea unei greutati normale. De asemenea, daca esti nevoita sa stai in picioare mult timp, poarta ciorapi care sa-ti sustina piciorul. Acestia creeaza presiune asupra venelor si ajuta la minimalizarea extinderii lor.

Ce sunt venele in panza de paianjen?
Ele pot fi rezultatul presiunii sangelui dar, cel mai adesea, sunt cauzate de expunerea la soare. Razele ultraviolete produc daune la nivelul colagenului din piele, provocand extinderea venelor care astfel devin vizibile.

Este periculos sa tratezi varicele?
Organismul uman are cu o mie de vene in plus fata de cat avem nevoie in mod normal, iar o vena deteriorata este contraproductiva. Scapand de ea, sangele isi cauta alte rute in sistemul venos, care functioneaza.

Pentru a distruge sau a elimina varicele se pot utiliza mai multe metode. Una dintre cele clasice este stripping-ul (smulgerea venelor), care consta in extirparea venei principale a membrelor inferioare prin efectuarea a doua mici incizii, una la glezna si alta la genunchi.

De cativa ani, o tehnica chirurgicala numita Chiva (cura hemodinamica a insuficientei venoase in ambulatoriu) este din ce in ce mai practicata. Aceasta metoda presupune aplatizarea varicelor, fara a le scoate, prin ligaturarea in mai multe locuri a venei principale.

Chiva prezinta rezultate bune, dar este o operatiune destul de complexa. Criochirurgia utilizeaza o sonda a carei extremitate este racita la o temperatura foarte joasa. Astfel, se permite congelarea venei care se lipeste de sonda, dupa care este scoasa.

Aceste tehnici pot fi utilizate in asociere, iar in functie de natura actului chirurgical, pacienta poate fi sau nu internata cateva zile in spital.

Sunt periculoase varicele?
Varicele sunt prea putin periculoase pentru sanatate, deoarece ele afecteaza vene superficiale ale picioarelor. Este posibil sa se rupa si atunci produc hemoragii externe sau o difuzie interna de sange in tesutul subcutanat, dar se intampla destul de rar.

Uneori, vena varicoasa poate face obiectul unei inflamatii sau, in interiorul ei, se poate dezvolta un cheag de sange. In aceste circumstante, traseul vasului tinde sa se inroseasca si sa se inmoaie sub piele. Toate aceste probleme sunt insa benigne si relativ usor de tratat.

In schimb, un efect mai jenant al varicelor este ca pot provoca in timp dezvoltarea unor tulburari cutanate, in special ulceratii, care sunt precedate de o pigmentare maronie a pielii (dermatita) si tind sa se formeze acolo unde staza sangvina (petele pigmentare) a fost mai puternica, cel mai des la nivelul gleznelor. Din nefericire, ulceratiile se suprainfecteaza si se cicatrizeaza foarte greu.

joi, 18 februarie 2010

MINI – LEGENDA pe patru roti




Cu dimensiuni compacte si cu un design hazliu, automobilul Mini a fost proiectat pentru prima data pe 26 august 1959 de catre un inginer de origine greaca, Alec Issigonis. „Parintele” Mini clasic a si primit titlul de Sir pentru inventia sa. Masina a iesit pe piata ca urmare a dorintei companiei British Motors Corporation de a fabrica un automobil care sa stopeze afluxul masinilor mici si ieftine importate din Germania. In prezent, Mini este numele filialei BMW din Cowley, Marea Britanie, precum si a automobilului produs de aceasta filiala incepand din aprilie 2001.

Omul din spatele automobilului Mini a negat deseori ca a proiectat o masina destinata unei cariere sportive, desi era un pasionat al curselor. Cariera de curse a lui Issigonis a fost stopata brusc de superiorii lui care isi iubeau prea mult inginerul pentru a-l lasa la volanul unei masini de curse. Una sau doua curse ocazionale erau insa posibile incluzand trialul de la Brighton Speed. Aici, Issigonis a legat o stransa prietenie cu proiectantul de masini de Formula 1, John Cooper, o prietenie ce a avut un efect puternic asupra industriei auto. La numai trei ani de la lansare, Mini a facut o incursiune in lumea raliurilor, castigand Cupa Damelor la Raliul Monte Carlo din anul 1962, iar apoi Raliul Lalelelor.

Managementul de la British Motors Corporation s-a gandit sa exploateze la maximum potentialul de invingator al masinii, asa ca s-au decis sa dezvolte o versiune mai sportiva a lui Mini Cooper. Trebuia sa aiba roti mai late, frane adaptate si mai multa putere. Astfel a luat nastere Mini Cooper S, care a intrat furtunos in lumea raliurilor.

Mini Cooper

Hotarat sa produca un Mini, constructorul de masini de curse, John Cooper, ii propune lui Alec Issigonis o idee de Mini de inalta performanta. Numele de Cooper si Cooper S sunt ecouri ale versiunilor sportive utilizate pentru Mini clasic, care provin la randul lor din implicarea lui John Cooper si Cooper Car Company. Cooper a scos pe piata modelul John Cooper Works, disponibil pentru Mini si destinat iubitorilor de masini sport.

Premii

In anul 1995, Mini a fost votata „masina secolului" de catre cititorii revistei britanice „Autocar". Patru ani mai tarziu, in Las Vegas, a fost aleasa „masina europeana a secolului" in cadrul unei ceremonii.

Totodata, designerii de imbracaminte italieni Gianfranco Ferre si Angela Missoni s-au gandit sa decoreze diferite modele de Mini. Astfel, Ferre a realizat un look de „reptila" a lui Mini Cabrio, in timp ce Missoni a optat pentru un Mini Cooper „multifloral". Fabricantul de articole sportive, Puma, a realizat un Mini Cooper S in forma de pantofi sport Puma, cu logo si geamuri fumurii. A fost deschisa si o expozitie la care au participat o serie de celebritati. Artistul Paul Smith a creat o masina multicolora, modelul Kate Moss a venit cu un design cobweb (paianjen), iar Michael Caine a decorat un Mini cu multe lingouri de aur, in semn de recunostinta pentru jaful din filmul „The Italian Job", in care el si un Mini au jucat un rol important.

Inovatie

O poveste interesanta are teava de esapament a masinii. Cu putin inainte ca prima macheta la scara 1:1 sa fie prezentata managementului de la BMW, echipa de designeri a fost alarmata de un „defect" al tevii de esapament. Se pare ca nu dadea senzatia de dinamism. Astfel ca unul dintre designeri a luat o doza de bauturi racoritoare, a taiat-o in doua, a decojit vopseaua si a atasat-o la teava de esapament. Aceasta improvizatie i-a incantat atat de mult pe membrii comitetului, incat au cerut pastrarea formei si pentru productia de serie.

Succes

Mini a avut un succes comercial imediat in Marea Britanie si in celelalte piete dupa lansarea din anul 2001, dar nu s-a bucurat niciodata de vanzarile Mini din anii 1960 si 1970. S-au vandut, totusi, mai mult de 40.000 de mii de exemplare anual in Marea Britanie si nu a fost departe de Top 10 in nici un an. Mini One este populara printre cumparatorii care isi doresc o masina performanta si cu stil, dar care este in acelasi timp economica, in timp ce versiunile Cooper si Cooper S sunt alternative pentru masini de oras cu valeitati sportive.

Surprize

Este foarte interesanta povestea unui belgian care a fost prins conducand automobilul sau Mini cu „3381 km pe ora". Dupa ce amenda a ramas neplatita, anchetatorii au contactat politia sa intrebe „la ce altitudine a zburat avionul respectiv". Politia a cerut scuze soferului pentru gafa comisa si au clasat evenimentul ca „defect al echipamentului radar" sau „eroare umana"

Rulouri cu sunca presata (sau melci aperitiv)



Un aperitiv rapid de facut, crocantel si rapid de mancat.


Avem nevoie de urmatoarele ingrediente:


* un pachet aluat frantuzesc
* 160 g branza philadelphia
* 100 g sunca presata

Mod de preparare:

Scoatem ingredientele din frigider cu cel putin 10 minute inainte de a ne apuca de lucru. Intindem aluatul si punem branza.

Cu ajutorul unui cutit intindem cat mai uniform branza pe foaia de aluat lasind un picut de spatiu pe margini, dupa care asezam feliutele de sunca taiate cat mai subtirel posibil, rulam foaia, nu prea strans pentru ca aluatul se umfla in cuptor..., si taiem feliute de cca 2 cm


Punem feliutele in tava cu hartie de copt si bagam in cuptorul preincalzit la 200 de grade, pentru circa 15 minute, sau depinde cat de rumenite vreti sa fie rulourile. Le asezam pe un platou si le servim caldute...

Va recomand cu caldura sa aveti un paharel de vinut, bere... la indemana.

miercuri, 17 februarie 2010

Ciorba de pui a la grec


Ingrediente

1 pui de 1 kg
2 morcovi
1 radacina patrunjel mare
1 bucata telina (aprox 150 gr)
1 lingurita piper boabe negru
200 ml smantana
150 ml lapte
3 galbenusuri
60 gr orez
1 lamaie
2 lingurite sare
3 linguri ulei
2 fire marar (sau patrunjel)

Preparare

  1. Se spala puiul bine, se taie bucati mari si se pune la fiert intr-o oala cu 2.5l apa rece si piperul boabe. Zarzavaturile (exceptand 1 morcov) se taie bucati mari si se pun si ele la fiert cu puiul. Se adauga 1 lingurita sare. Se fierbe la foc mediu, spumand din cand in cand. Dupa ce nu se mai face spuma se fierbe cu capac. Totul dureaza cam 1 ora, daca puiul e de casa sau mai putin daca aveti pui cumparat.
  2. Cand e bine fiarta carnea se strecoara supa. Carnea de pui se da jos de pe oase si se rupe fasii.
  3. Separat se pune la fiert orezul cu multa apa si sare, dupa instructiunile de pe pachet.
  4. Intr-o oala se pune la calit morcovul ramas dat pe razatoare in 3 linguri de ulei. Dupa ce se inmoaie un pic se adauga supa strecurata si fasiile de carnita. Se da focul la mic sub oala ca sa nu mai clocoteasca supa.
  5. Intr-un bol incapator se bat bine galbenusurile cu laptele si apoi se adauga smantana. Se pun pe rand cateva polonice de supa fierbinte (5-6) peste acest amestec si se amesteca cu telul dupa fiecare polonic ca sa nu se "branzeasca" compozitia. Turnati totul in oala cu supa, incet si amestecand tot timpul in supa.
  6. Adaugati orezul fiert si scurs. Adaugati sucul de lamaie (puneti prima data sucul de la jumatate de lamaie si apoi verificati daca mai trebuie; dupa gustul meu am pus tot sucul, imi place sa fie acrisoara). Verificati de sare si mai adaugati daca mai trebuie, eu am pus inca 1 lingurita. Se lasa pe foc mic inca 10 minute sa capete consistenta ciorba (de la galbenusuri), apoi se stinge focul si se presara marar sau patrunjel tocat.

10 lucruri pe care milionarii americani nu ţi le vor spune niciodată




1. "Poate tu crezi că sunt bogat, dar eu nu"

Un milion de dolari pare o avere pentru mulţi oameni, şi cei care deţin această sumă nu se pot plânge – sunt mai bogaţi decât 94% dintre familiile americane şi câştigă 350.000 de dolari, în medie, ceea ce îi pune în postura de a fi printre cei 1% cei mai bogaţi americani.

Dar clubul este ceva mai exclusivist. Aproximativ 6,7 milioane de familii americane au venituri nete de peste un milion de dolari – mai multe decât erau în 2002, dar mai puţine decât maximul de 9,2 milioane, atins în 2007.

Mai mult, un sondaj al Fidelity a relevat că 46% dintre milionari “nu se simt” bogaţi. “Sunt îngrijoraţi de asistenţa medicală, pensionare şi de modul în care vor reuşi să-şi susţină stilul de viaţă”, spune Gail Graham, Fidelity.

Mulţi milionari nu au încă suficienţi bani pentru a-şi permite luxuri cu adevărat exclusiviste, cum ar fi legitimaţia de membru al unui club de golf de elită, ce poate costa până la 300.000 de dolari pe an.

Un milion de dolari cumpăra acum 30 de ani cam cât cumpără azi 2,9 milioane, iar două treimi din milionari au în conturi cam 2,5 milioane de dolari, conform firmei de cercetare TNS.

Deci, cam cât trebuie să ai în conturi pentru a te simţi bogat? Suma magică este 7,5 milioane de dolari, spun cei de la Fidelity.

2. "Îmi fac cumpărăturile de la super-market"

Cei mai mulţi milionari vin din clasa de mijloc, şi aproximativ 65% sunt bogaţi de mai puţin de 15 ani.

Poate că nu-şi cumpără cele mai ieftine articole, dar milionarii ştiu să facă economie la cumpărături. Cam 84% cheltuiesc banii precum cei din clasa de mijloc. Asta înseamnă că îşi cumpără bunurile de lux la reduceri, vânează chilipirurile şi sunt mari amatori de cupoane de reduceri.

3. "Nu m-am îmbogăţit stând la cafele"

Cum se intră în clubul milionarilor? O variantă este să îţi deschizi o afacere proprie. Cam aşa şi-au făcut o treime din milionari banii. Altă treime au câştigat de pe urma activităţii în mediul corporatist. Doar 5% au mostenit o avere considerabilă.

Indiferent de modul în care îşi construiesc averile, aproape toţi milionarii ştiu cum să se folosească de datoriile pe care le au, spune Russ Alan Prince, co-autor al cărţii "The Middle-Class Millionaire".

Cea mai folosită metodă este ipoteca imobiliara, banii rezultaţi din ipotecarea casei sunt folosiţi pentru susţinerea afacerilor. “Oamenii care se gândesc serios să se îmbogăţească, caută să aibă o ipotecă întodeauna”, spune Jim Bell, preşedinte al Bell Investment Advisors. La o casă ce valorează 1,5 milioane de dolari, proprietarul are o datorie de 900.000. Milonarii nu se grăbesc să îşi plătească ipoteca la casă, este una din puţinele taxe la care are deduceri.

4. "Am un concierge pentru orice"

Orice milionar care se respectă beneficiază de serviciile unui concierge.

Lucrând pentru pentru sume de la 25 de dolari pe oră, la salarii de şase zerouri pe an, un concierge este varianta modernă a valeţilor. Aceştia se ocupă cu rezervările la restaurantele în vogă, la spa-uri, hoteluri sau ce îi trece şefului prin cap – apă sfinţită binecuvânată personal de către Papa, tequilla mexicană rară sau chiar livrarea de păsări exotice la bordul yacht-ului din sudul Franţei.

5. "Nu mă îmbogăţesc fiind un băiat simpatic"

Mulţi milionari rescunosc că în ceea ce priveşte afacerile “sunt nişte ticăloşi”, spune Russ Prince. “Nu sunt băieţi simpatici”. Bineînţeles că nu fac lucruri atât de rele, încât să se uite cu groază în oglindă. Cei mai mulţi milionari pun preţ pe aceleaşi valori ca şi oameni din clasa de mijloc. “Timpul petrecut în familie contează cu adevărat pentru ei”, spune Lewis Schiff, celălalt autor al "The Middle-Class Millionaire".

Doar 12% dintre milionari spun că lucrul pentru care îşi doresc cel mai mult să fie amintiţi este contribuţia la istoria business -ului.

6. "Taxele sunt pentru oamenii mărunţi"

Cei mai mulţi milionari îşi plătesc taxele. În fapt, cei 1% care alcătuiesc vârful celor mai bogaţi oameni ai SUA au contribuit cu 40% din veniturile federale în 2007. Dar bogaţii sunt taxaţi mai puţin decât ceilalţi contribuabili – o parte importantă din veniturile acestora vin din dividende şi profituri, din acţiuni, obligaţiuni sau real-estate, ce sunt impozitate cu mai puţin decât este impozitat salariul din clasa de mijloc (15% versus 25%).

Însă, marile economii vin din deducerile de taxe pe care le poţi obţine dacă ai o afacere proprie. Marii moşieri pot obţine reduceri semnificative din deprecierea terenurilor pe care le deţin - din asta rezultă rate mai mici la ipotecă, fără a apela la mari inginerii financiare.

7. "N-am fost un student de nota 10"

59% dintre milionari au absolvit o facultate de stat, conform studiului American Express, iar majoritatea nu au excelat în ceea ce priveşte performanţa la învăţătură.

Când sunt întrebaţi care a fost cheia succesului lor, milionarii pun pe primul loc munca asiduă, urmată de educaţie, determinare şi “tratarea celorlalţi cu respect”. Aceştia mai spun că ceea ce au învăţat la cursuri este mai puţin important decât ceea ce au învăţat din şcoală în general, adică disciplina şi cum să studiezi, spune Jim Taylor, vice-preşedinte Harrison Group.

46% dintre milionari au studii avansate, şi universităţile de elită îţi oferă oportunitatea de a urma o carieră pe Wall Street sau în Silicon Valley. Dar, pentru fiecare milionar cu doctorat, sunt mulţi alţii care au trecut fără prea mare bătaie de cap prin şcoală.

8. "Îţi place Ferrari-ul meu? Este închiriat"

De ce să cheltuieşti 3.000 de dolari pe o geantă Versace, care se va demoda sezonul viitor, când o poţi închiria cu 15 de dolari pe lună? De ce să plăteşti 250.000 de dolari pentru un Ferrari, când pentru 10.000 de dolari poate fi al tău pentru câteva weekend-uri pe an? Cluburi care oferă “proprietatea parţială” a unui avion (aeronava este deţinută împreună cu alţi membrii ai clubului, fiecare având dreptul de a o utiliza o anumită perioadă) au apărut de ceva vreme, iar conceptul s-a extins şi la alte bunuri de lux, de la maşini exotice, la obiecte de artă.

Companiile care se ocupă cu închirierea bijuterii au înregistrat creşteri mari în ultimii ani.

“Vedem tot mai mulţi clienţi care şi-ar putea cumpăra un colier de 5.000 de dolari, dar nu vor să o facă. Face mai mult sens pentru aceştia să-l închirieze cu 200 de dolari, decât să-l cumpere", spune Laura Carrington, co-fondator al companiei de închiriere bijuterii Adorn.

9. "Până la urmă... banii cumpără fericirea"

Poate că ideea nu este confortabilă pentru cei mai puţin înavuţiţi, dar oamenii bogaţi sunt cu adevărat diferiţi: “Nu este categorie socială în America mai fericită decât cei înstăriţi”, spune Jim Taylor. Aproximariv 65% dintre milionari spun că banii au “creat” mai multă fericire pentru ei. Veniturile mari sunt corelate cu o satisfacţie mai mare în viaţă. Nu neapărat obiectele pe care le poţi cumpăra sunt importante, ci “libertatea pe care banii o cumpără”.

Bogaţii au o rată mai mică a depresiei, sunt mai sănătoşi, zâmbesc mai mult, sunt trataţi cu mai mult respect şi mănâncă mai bine, conform aceluiaşi studiu.

10. "Tu te îngrijorezi că nu poţi să ţii pasul cu vecinul, eu mă îngrijorez că nu pot să ţin pasul cu Donald Trump"

“Ceea ce face oamenii fericiţi, nu este cât câştigă, ci cât câştigă în comparaţie cu cei pe care îi cunosc”, spune Glenn Firebaugh, sociolog la Pennsylvania State University.

40% dintre cei bogaţi se tem că standardul lor de viaţă va scădea după pensionare şi că vor rămâne fără bani înainte de a muri, conform studiului Fidelity.

“Întotdeauna poţi să fi mai fericit cu mai mulţi bani. Nu există un punct de saţietate”, spune Stevenson. “Milionarii se uită totdeauna în sus”, spune Schiff, “şi se gândesc că este mai bine acolo sus”.

Esti productiv sau doar ocupat?


Diferenta intre a fi un om ocupat si unul productiv e de prea multe ori atat de fina incat nu o observam. OK, esti ocupat pentru ca stai la munca zi-lumina, dar cat de multe lucruri realizezi cu adevarat in acest timp? Cate procese importante din cele pe care le ai deschise sunt cu adevarat miscate inainte de faptul ca 12 ore ai fost prezent in firma? Si inca o intrebare dureroasa: de cate ori ti-ai spus dimineata ca “esti ocupat, ai multe de facut”, iar seara ai plecat acasa cu sentimentul ca “nu ai facut nimic concret?”. Daca raspunsul la aceasta intrebare este de peste o zi pe saptamana…. atunci esti doar ocupat, in nici un caz productiv.

Productivitatea nu se impune, ci se invata. Pas cu pas. Fie cu cineva experimentat alaturi, fie singuri, prin disciplina si ceva rabdare pentru a aplica diversi algoritmi. Exista sute de metode, sute de carti scrise pe aceasta tema. Dar oricare ar fi metoda, ea incepe invariabil cu o intrebare capitala: DE CE? Raspunsul invariabil este “pentru ca iti va schimba viata”. La propriu. Pentru ca, odata ce ajungi sa te comporti productiv, vei avea atat de mult timp liber incat multe din frustrarile pe care le ai acum vor disparea de la sine.

Cum pleci la drum? Intrebandu-te mereu … DE CE? De ce am de dat un email, de ce am de scris un raport, de ce trebuie sa merg maine la birou. E incredibil cate intrebari va naste acest “De ce”. Si odata ce stii… DE CE, intrebarea CUM are de cele mai multe ori darul de a veni aproape imediat si cu raspunsul atasat, oferind posibilitatea unei etapizari si planificari mult superioare. Si astfel taskuri de 12 ore ajung sa fie facute chiar si in maxim jumatate din timpul initial, ajungand chiar sa reusiti a incheia ziua de lucru si in 4 ore….

Poate cel mai important element pentru procesul de mai sus este sa nu lasi pe nimeni si nimic sa iti perturbe activitatea, tot ce ai in plus de facut TREBUIE sa fie trecut intr-o lista ce se va procesa ulterior. Odata ce taskurile curente sunt indeplinite, treci si reprocesezi lista cu taskuri, pe care le treci prin acelasi filtru ca mai sus.

Crezi ca nu vei reusi? Sigur nu vei reusi in primele zile. Planificarea cere timp, si initial acest timp iti va parea a fi pierdut fara rost. Surpriza insa vine dupa maxim o luna atunci cand iti dai seama ca nu ai de lucru decat 4-5 ore pe zi. Si atunci restul de 7 le puteti petrece la birou facand orice altceva, inclusiv generand valoare si idei pentru propria afaceri sau pentru locul de munca sau poti chiar merge la intalniri, la conferinte, poti raspunde mai relaxat la telefon sau poti merge sa joci un tenis. Si vei avea timp sa fii mai sanatos, din toate punctele de vedere, reducand sansele de a deveni inca o victima a sistemului si o rubrica intr-o statistica trista.

marți, 16 februarie 2010

Arsurile la stomac



Pentru ca stiu persoane care au arsuri la stomac, si pentru ca si eu am din cand in cand, mi s-a parut interesant urmatorul articol:

Câteva întrebări şi răspunsuri despre "arsurile la stomac"

1. Ce sunt „arsurile la stomac”?

Sunt senzaţia de arsură, sau în termen popular „jărăgai” pe care o simţim uneori în spatele pieptului. Este cauzată de acidul clorhidric din stomac care urcă în esofag (tubul prin care mâncarea ajunge în stomac) . Uneori acidul poate chiar să provoace chiar râni pe esofag – „esofagita”.

2. Cand apar „arsurile la stomac”?
Trecerea acidului din stomac apare mai ales după ce consumăm alimente care deschid poarta acidului din stomac că să poată trece în esofag (mâncărurile grase, ciocolata, ceapa, cafeaua, alcoolul), după alimente acide/acre (citrice, oţet, băuturi acidulate, suc de roşii). Poate apare atunci când după masă ne aplecăm, ridicăm greutăţi sau ne aşezăm în pat la orizontală. Apare mai ales la persoane supraponderale, fumători.


3. Ce e de făcut dacă avem „arsuri la stomac” ?
Dacă apar suficient de des cât să ne deranjeze, atunci ar trebui să facem ceva. Prezenţa deranjantă a arsurilor se numeşte „boala de reflux gastro esofagian”. Persoanele supraponderale ar trebuie să încerce să slăbească, fumătorii ar trebui să renunţe la fumat. Ar trebui să evitam să ne asezăm la orizontală după masă pentru circa 2-3 ore. Am putea evita alimentele care ne dau aceste arsuri. Bineînteles aceste sfaturi trebuie adaptate pentru fiecare persoană în parte, ele functionând de la caz la caz. Pentru dispariţia rapidă a senzaţiei putem să luăm un antiacid (Almagel, Dicarbocalm, Epicogel, Maalox, Rennie, si altele), dar acesta nu este decât un tratament de urgenţă. Ca sa prevenim apariţia arsurilor şi ca să vindecăm eventualele răni pe care acidul le produce uneori pe esofag trebuie să luăm medicamente care să faca stomacul să nu mai secrete acid (antisecretoare). Acestea sunt medicamente de tipul omeprazol, esomeprazol, lansoprazol, pantoprazol, avand diferite denumiri comericale. Luaţi iniţial o singură capsulă pe zi, iar dacă tot mai apar arsurile luaţi 2 capsule pe zi. Dacă dispar arsurile tratamentul trebuie continuat circa 2 luni. După 2 luni e bine să avem medicamentele la noi, şi dacă reapare acestă senzaţie putem din nou să luăm câteva zile.


4. Dacă tratamentul nu funcţionează?
Dacă arsurile nu dispar după tratament cu doza dublă de antisecretor trebuie să faceţi obligatoriu o endoscopie digestivă superioară (gastroscopie). Aceasa va vedea daca nu cumva de fapt arsurile se datorează altei afecţiuni – ulcere, cancere. Examenul radiologic cu bariu – tranzitul baritat eso-gastro-duodenal nu poate în nici un caz să inlocuiasca endoscopia digestivă.

Pui cu bere, ceapa si sunca


Ingrendiente:
1 pui de 1 kg (sau pulpe inferioare cam 700 g)

700 ml bere (sau 500)
2 lingurite condiment pentru friptura de pui
2 cepe mari
30 g unt (sau ulei)
200 g bacon afumat (sau kaizer)
piper
ulei , aprox 7 linguri

Se spala puiul si se taie bucati.
Ceapa se taie felii mai grosute, kaizerul lamele . Se pune intr-o tigaie putin unt si 3 linguri ulei si se caleste ceapa impreuna cu kaizerul.

Intr-o alta tigaie , mai adanca (poate fi si o cratita) se pune restul de unt si ulei si pulpele (bucatile de pui) condimentate. Se prajesc cateva minute la foc mare, intorcandu-le pe toate partile pana se rumenesc usor. Se adauga ceapa si kaizerul si berea. Se lasa sa fiarba cu capac la foc mic 30-40 min. Incercati carnea cu o furculita , daca mai trebuie sa fiarba mai lasati cat timp este necesar. Se serveste cu mamaliguta sau cartofi piure. Sosul este excelent !

luni, 1 februarie 2010

Cantece pentru copii :)

Pentru ca tot mi-am amintit de copilarie, cand ma jucam toata ziua, mi-au venit in minte si cateva cantece pe care le cantam destul de des si care imi placeau si atunci si imi plac si azi :)

Pentru ca nu mi-am mai amintit toate versurile am cautat pe net si am gasit mai multe cantece de care aproape ca uitasem, cum sunt cele de mai jos:

In padurea cu aluneIn padurea cu alune
Aveau casa doi pitici

Vine pupaza si spune
Vreau sa stau si eu aici
Pu-pu-pu, pu-pu-pu

Vreau sa stau si eu aici, bis

Iata vine si-o broscuta
Top, top, top sarind mereu

Daca e loc in casuta
Tare-as vrea sa stau si eu
Top-top-top, top-top-top
Tare-as vrea sa stau si eu, bis

Soricelul striga-ndata

Iata si eu am venit
Casa voastra e curata

Noroc, bine v-am gasit
Chit-chit-chit, chit-chit-chit
Noroc, bine v-am gasit, bis


Si-n casuta cea draguta
Stau vreo cinci prieteni mici
Soricelul si-o broscuta

Pupaza si doi pitici
Tra-la-la, tra-la-la
Stau vreo cinci prieteni mici.



Ceata lui pitigoiCeata lui pitigoi
Trece mandra prin zavoi
Toti luptatori de soi
Dai intr-unul tipa doi
Aualeu ce taraboi,
Dai intr-unul tipa doi

Aprigi ca niste zmei
Si cu brau din sfori de tei
Sprinteni si ochesei
Latra cainii dupa ei

Ham ham ham langa bordei
Latra cainii dupa ei


Zece negri mititei
Zece negri mititei au papat oua
Unul s-a intoxicat si-au ramas doar noua

Noua negri mititei au plecat la inot
Unul s-a inecat pe loc si-au ramas doar opt

Opt negri mititei au mancat castane coapte
Unul s-a fript tare rau si-au ramas doar sapte

Sapte negri mititei construiau la case
Unul si-a rupt un picior si-au ramas doar sase

Sase negri mititei incaltau opinci
Unul a alunecat si-au ramas doar cinci

Cinci negri mititei au plecat la teatru
Unul a jucat cam prost si-au ramas doar patru

Patru negri mititei au mancat ardei
Pe unul l-a piscat cam tare si-au ramas doar trei

Trei negri mititei au fost la razboi
Unul a fost impuscat si-au ramas doar doi

Doi negri mititei au tras cu tunul
Unul a murit din ei si-a ramas doar unul!

Omul de zapada





Daca tot e zapada si ninge ma gandesc la ceva frumoas, ceva ce imi placea in copilarie, adica la omul de zapada.

Cred ca este o mare bucurie a copiilor ca atunci cand ninge si e zapada sa faca un om de zapada si sa se joace in jurul lui :)

O poezie cu omul de zapada pe care o stiu de cand eram mica:

Ţanţoş stă-n ogradă
Parcă-i o minune
Omul de zăpadă
Cu ochi de cărbune.

Dintr-un morcov, nasul
Cuşma, o tigaie
Şi-n jur la tot pasul
Mare hărmălaie.

Omul de zăpadă
Parcă se gandeşte:
Cand o să mă vadă
Soarele, păleşte!

Soarele molcomul
Ii zambi oleacă
Şi pe dată omul
Se făcu băltoacă.

Si inca o poezie frumoasa:

Am furat azi, din cămară,
Doi cărbuni, un dop şi-o oală.

A! Şi-un morcov am luat!

Dar de foame…l-am mâncat!


Din zapadă am făcut

Un om mic şi cam urât.

Nici un băţ nu am avut
Din el braţ să-i fi făcut.

Omul însă mi-a zâmbit

Şi mi-a spus încet, şoptit,

Că m-aşteaptă să mai cresc,

Mai frumos să-l potrivesc.